Du-te și vezi cu ochii tăi pentru a înțelege mai bine situația și pentru a lua o decizie bine informată.
Ca lideri, suntem adesea puși în fața unor decizii complexe și provocatoare, iar de multe ori ne bazăm pe date, rapoarte sau pe feedback-ul altora pentru a lua hotărâri. Însă, vreau să discut astăzi despre o abordare mai profundă și mai practică, inspirată de filozofia japoneză de management.
Genchi Genbutsu (japoneză) reflectă o abordare foarte practică și directă. În loc să te bazezi doar pe povestirile altora sau pe teorii pe care nu le-ai testat, te implici personal în proces, obersvând și înțelegând contextul prin proprii ochi (sau urechi 😊). Eu personal folosesc această metodă în jobul meu ca lider, pentru a lua decizii clare și bine fundamentate și pentru a evita interpretările eronate sau bazate pe presupuneri.
Această abordare ar putea încuraja un lider să fie mai prezent în mediul de lucru, să fie activ implicat în procesele echipelor pe care le ghidează, și să ofere sfaturi bazate pe experiențe directe, nu doar pe ceea ce aud din surse externe.
Vă propun să reflectăm împreună asupra următoarelor aspecte:
- Cum ar putea Genchi Genbutsu să îți schimbe modul de a lua decizii?
- Ai observat momente când ai ajuns la concluzii diferite doar pentru că ai fost prezent fizic într-o situație?
- Cât de des te implici direct in procesele pe care le coordonezi, pentru a ințelege contextul de la fața locului?
Te invit să împărtășești din experiențele tale și să discutăm cum am putea aplica această filozofie pentru a fi lideri mai prezenți și mai implicați în realitatea echipelor noastre.
Aștept cu nerăbdare să vă aud perspectivele!